LEGE Nr. 238 din
7 iunie 2004
Legea petrolului
Text în vigoare începând cu data
de 16 iulie 2009
REALIZATOR:
COMPANIA DE INFORMATICĂ NEAMŢ
Text
actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza actelor
normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I,
până la 13 iulie 2009.
Act de
bază
#B: Legea nr. 238/2004
Acte modificatoare
#M1: Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 101/2007
#M2: Legea nr. 262/2009
Modificările şi completările
efectuate prin actele normative enumerate mai sus sunt scrise cu font italic.
În faţa fiecărei modificări sau completări este indicat
actul normativ care a efectuat modificarea sau completarea respectivă, în
forma #M1, #M2 etc.
#CIN
NOTE:
1. Prin Hotărârea
Guvernului nr. 2075/2004 au fost aprobate Normele metodologice
pentru aplicarea Legii petrolului nr. 238/2004.
2. În textul actualizat, toate sumele
exprimate anterior în lei vechi au fost transformate în lei noi.
#B
Parlamentul României adoptă prezenta
lege.
CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Resursele de petrol situate în subsolul
ţării şi al platoului continental românesc al Mării Negre,
delimitat conform principiilor dreptului internaţional şi
convenţiilor internaţionale la care România este parte, fac obiectul
exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român.
(2) Petrolul reprezintă
substanţele minerale combustibile constituite din amestecuri de
hidrocarburi naturale, acumulate în scoarţa terestră şi care, în
condiţii de suprafaţă, se prezintă în stare gazoasă,
sub formă de gaze naturale, sau lichidă, sub formă de
ţiţei şi condensat.
(3) Gazele naturale cuprind gazele libere
din zăcăminte de gaz metan, gazele dizolvate în ţiţei, cele
din capul de gaze asociat zăcămintelor de ţiţei, precum
şi gazele rezultate din extracţia amestecurilor de gaz condensat.
ART. 2
În înţelesul prezentei legi, termenii
şi expresiile folosite se definesc după cum urmează:
1. abandonare semnifică ansamblul
lucrărilor care conduc la închiderea exploatării unui
zăcământ de petrol, incluzând lucrările de refacere şi
reabilitare a mediului;
2. acord petrolier este actul juridic
încheiat, potrivit prevederilor prezentei legi, între autoritatea
competentă şi una sau mai multe persoane juridice române ori
străine, în vederea efectuării de operaţiuni petroliere şi
a concesiunii bunurilor necesare realizării acestora;
3. autoritate competentă este
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, care reprezintă
interesele statului în domeniul resurselor de petrol, conform atribuţiilor
stabilite de prezenta lege;
4. cadastru extractiv semnifică
cadastrul de specialitate, reprezentând un subsistem de evidenţă
şi inventariere sistematică a bunurilor imobile aferente
operaţiunilor petroliere: terenuri, construcţii şi
instalaţii, sub aspect tehnic, economic, juridic şi alte
informaţii privind perimetrul instituit;
5. carte petrolieră este instrumentul
de evidenţă care cuprinde:
a) toate datele privind regimul juridic al
suprafeţelor aferente perimetrului dezvoltare şi exploatare,
proprietatea, situaţia topografică a lucrărilor aferente
operaţiunilor petroliere, a resurselor/rezervelor de petrol şi de
producţie;
b)
date referitoare la delimitarea perimetrelor şi operaţiunile
petroliere efectuate în fazele de prospecţiune şi explorare;
6. concedent este
autoritatea competentă abilitată de lege să acorde concesiunea;
7. concesiune petrolieră
semnifică operaţiunea juridică prin care statul român,
reprezentat de autoritatea competentă, în calitate de concedent,
transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane juridice române
sau străine, în calitate de concesionar, dreptul şi obligaţia de
a efectua, pe risc şi cheltuială proprii, operaţiuni petroliere
ce cad sub incidenţa prezentei legi şi dreptul de a utiliza bunurile
aflate în proprietate publică, necesare realizării operaţiunilor
petroliere, în schimbul unei redevenţe;
8. concesionar este titularul căruia i
se acordă concesiunea petrolieră;
9. conductă colectoare semnifică
orice conductă sau reţea de conducte, inclusiv instalaţiile,
echipamentele şi dotările aferente, prin care se asigură
transportul petrolului de la punctele de colectare din cadrul
zăcămintelor comerciale până la conducta magistrală;
10. conductă magistrală este
orice conductă, inclusiv instalaţiile, echipamentele şi
dotările aferente, prin care se asigură transportul petrolului între
punctele de preluare din conducte colectoare sau din import şi punctele de
predare la unităţile de prelucrare, centrele de distribuţie
şi la consumatorii racordaţi direct la aceasta sau la export;
11. conductă de tranzit este conducta
care asigură transportul petrolului pe teritoriul României, între
două puncte diferite situate pe frontiera de stat a ţării,
construită în baza unui acord interguvernamental, care are regimul juridic
şi este operată în conformitate cu prevederile legii speciale prin
care se aprobă acordul;
12. depozit subteran este un spaţiu
din scoarţa terestră cu calităţi naturale sau dobândite ca
urmare a unor operaţiuni petroliere ori activităţi miniere
anterioare, proprii pentru introducerea, stocarea şi scoaterea unor volume
de petrol;
13. dezvoltare semnifică ansamblul
lucrărilor care constau în realizarea sondelor de exploatare, construirea,
montarea, reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor specifice,
conductelor colectoare, conductelor magistrale, echipamentelor şi a altor
utilităţi necesare extracţiei, tratării, stocării,
transportului şi tranzitului petrolului;
14. exploatare semnifică ansamblul de
lucrări efectuate la şi de la suprafaţă pentru extragerea
petrolului, colectarea, tratarea, transportul, precum şi tranzitul
acestuia prin conductele magistrale, în vederea realizării unor scopuri
economice prin folosirea şi punerea în valoare a acestuia;
15. explorare semnifică ansamblul de
studii şi operaţiuni care se realizează pentru cunoaşterea
condiţiilor geologice de acumulare a petrolului şi cuprinde
identificarea zăcămintelor, evaluarea cantitativă şi
calitativă a acestora, precum şi determinarea condiţiilor
tehnice şi economice de valorificare;
16. fond geologic naţional
reprezintă totalitatea datelor privind resursele şi rezervele
minerale, obţinute din activităţi miniere şi petroliere,
indiferent de natura suportului de stocare;
17. fond naţional de resurse
geologice/rezerve de petrol reprezintă totalitatea resurselor/rezervelor
evidenţiate şi înregistrate de către autoritatea competentă
pentru fiecare tip de resursă de petrol a ţării, determinate
conform reglementărilor specifice;
18. forţă majoră
semnifică un eveniment imprevizibil, inevitabil şi insurmontabil,
care generează imposibilitatea temporară sau definitivă de
executare, parţială ori totală, a operaţiunilor petroliere;
19. înmagazinare subterană
reprezintă ansamblul de operaţiuni petroliere executate la şi de
la suprafaţă pentru introducerea, stocarea în depozite subterane,
precum şi scoaterea petrolului din acestea, în vederea valorificării;
20. mediu semnifică ansamblul de
condiţii şi elemente naturale, definite conform Legii protecţiei mediului nr. 137/1995*),
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
care pot fi afectate prin operaţiuni petroliere;
21. operare a conductelor magistrale
semnifică ansamblul activităţilor desfăşurate pentru
realizarea transportului petrolului, construirea, exploatarea, dezvoltarea,
întreţinerea, repararea, modernizarea şi abandonarea conductelor
magistrale sau a unor porţiuni din acestea;
22. operare a terminalelor petroliere
semnifică ansamblul activităţilor pentru recepţionarea,
stocarea şi transferul la facilităţile portuare prin care se
face importul, respectiv exportul petrolului şi al produselor petroliere;
23. operator semnifică titularul sau o
persoană juridică desemnată de titular să conducă
operaţiunile petroliere prevăzute în acordul petrolier şi
să îl reprezinte în relaţiile cu autoritatea competentă;
24. operaţiuni petroliere
semnifică ansamblul de activităţi de explorare, dezvoltare,
exploatare şi abandonare a unui zăcământ petrolier,
înmagazinarea subterană, transportul şi tranzitul petrolului pe
conducte magistrale, precum şi operarea terminalelor petroliere;
25. perimetru petrolier reprezintă
aria corespunzătoare proiecţiei la suprafaţă a conturului
părţii din scoarţa terestră în interiorul căreia, pe
un interval de adâncime determinat, se realizează lucrări de
explorare, dezvoltare, exploatare sau înmagazinare, precum şi suprafeţele
necesare desfăşurării activităţilor de explorare,
dezvoltare, exploatare, înmagazinare şi transport al petrolului, situate
în afara acestei arii;
26. perimetru de operare a conductelor
magistrale şi a terminalului petrolier delimitează culoarul de
protecţie şi siguranţă a conductelor, terenurile aferente
staţiilor de pompare, comprimare şi depozitare, precum şi
instalaţiilor de protecţie, securitate şi comunicaţii
aferente;
27. permis de prospecţiune este actul
juridic emis de autoritatea competentă prin care se acordă dreptul
neexclusiv, în sensul că se poate acorda simultan mai multor
solicitanţi, de a efectua lucrări de explorare într-un perimetru
petrolier;
28. plan de abandonare semnifică
complexul de documentaţii tehnice, economice, sociale şi de mediu
care motivează închiderea exploatării şi conţine
acţiunile necesare pentru asigurarea finanţării şi
realizării efective a măsurilor de încetare a activităţii;
29. plan de refacere a mediului
reprezintă ansamblul măsurilor de refacere şi reabilitare a
mediului în perimetrul de explorare/exploatare, ţinându-se cont şi de
opţiunile colectivităţilor locale privind utilizarea
postînchidere a perimetrului, şi care conţine şi proiectul
tehnic de realizare a acestora;
30. preţ de referinţă al
petrolului reprezintă preţul stabilit de către autoritatea
competentă, în baza unei metodologii fundamentate prin studii de
specialitate, care se utilizează pentru calculul veniturilor bugetului de
stat aferente redevenţei petroliere;
31. producţie brută de petrol
reprezintă cantităţile de petrol extrase din zăcământ,
determinate la punctele de măsură, după trecerea prin
instalaţiile de separare şi/sau tratare;
32. provizion de abandonare, de refacere a
mediului şi de redare în circuitul agricol sau forestier reprezintă
suma înregistrată în evidenţa contabilă şi dedusă
anual la calculul impozitului pe profit, în condiţiile
reglementărilor în vigoare;
33. redevenţă petrolieră
reprezintă suma datorată de către titularii acordurilor
petroliere bugetului de stat, în condiţiile legii, pentru exploatarea unui
zăcământ petrolier şi a bunurilor aflate în domeniul public, în
scopul transportului şi tranzitului petrolului pe conducte magistrale,
precum şi operării terminalelor petroliere;
34. resursă geologică de petrol
semnifică totalitatea cantităţilor sau volumelor de petrol din
acumulările naturale descoperite şi a celor presupuse a fi
descoperite prin viitoarele operaţiuni petroliere;
35. rezervă de petrol reprezintă
partea din resursa geologică estimată că poate fi extrasă
în condiţiile tehnice şi economice existente la data la care a fost
calculată;
36. reziliere este actul juridic prin care
autoritatea competentă dispune încetarea, în condiţiile prezentei
legi, a unui acord petrolier;
37. sistem naţional de transport al
petrolului reprezintă ansamblul conductelor magistrale interconectate care
asigură colectarea petrolului extras din perimetrele de exploatare sau a
celui provenit din import şi dirijarea lui de la punctele de predare de
către producători, respectiv importatori, la unităţile de
prelucrare, spre centrele de distribuţie şi consum sau la export,
staţiile de pompare şi comprimare, rampele de
încărcare-descărcare pe calea ferată, precum şi toate
instalaţiile, echipamentele şi dotările aferente acestora;
38. subcontractant reprezintă persoana
juridică ce prestează servicii concesionarului în baza unui contract,
care are ca obiect executarea în parte a operaţiunilor petroliere
prevăzute în acordul petrolier;
39. terminal petrolier reprezintă
ansamblul compus din rezervoare, conducte tehnologice, pompe şi
instalaţii portuare care asigură transferul petrolului de la/la
limita conductelor magistrale la/de la facilităţile portuare, pentru
import, respectiv export;
40. titular semnifică persoana
juridică română sau străină, căreia i s-a acordat
dreptul de a efectua operaţiuni petroliere în baza unui acord petrolier;
41. transport desemnează ansamblul
activităţilor pentru operarea conductelor magistrale sau a unor
porţiuni din acestea, precum şi preluarea, manipularea,
dispecerizarea, depozitarea, selecţionarea, transmisia şi livrarea
petrolului la consumatori finali, la distribuitori, la export sau în tranzit;
42. transportator desemnează orice
persoană juridică care este titular al unui acord petrolier pentru
transportul petrolului prin conducte magistrale şi/sau de tranzit;
43. tranzit desemnează transportul pe
teritoriul României al petrolului provenit dintr-un stat şi destinat altui
stat;
44. zăcământ comercial
desemnează acumularea sau ansamblul acumulărilor naturale de petrol,
a căror valorificare unitară este justificată din punct de
vedere tehnic şi economic;
45. zonă de protecţie
desemnează suprafaţa de teren extinsă de o parte şi de alta
a proiecţiei în plan orizontal a conductelor magistrale şi a
instalaţiilor/infrastructurii aferente, cu o distanţă care
asigură integritatea tehnică în funcţionarea acestora;
46. zona de siguranţă
desemnează suprafaţa de teren extinsă de o parte şi de alta
a proiecţiei în plan orizontal a conductelor magistrale şi a
instalaţiilor/infrastructurii aferente, cu o distanţă
stabilită pentru fiecare obiectiv, în funcţie de cerinţele de
siguranţă şi intervenţie ale acestuia.
#CIN
*) Legea nr.
137/1995, republicată, a fost abrogată. A se vedea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2005.
#B
ART. 3
Operaţiunile petroliere se
realizează de către persoane juridice, române sau străine, în
condiţiile legii, numai în cadrul unor perimetre stabilite în acest scop
de către autoritatea competentă.
ART. 4
(1) Toate datele şi informaţiile,
indiferent de modalitatea de stocare, obţinute ca urmare a efectuării
de operaţiuni asupra resurselor petroliere româneşti, determinate
conform art. 1 alin. (1), aparţin
statului român.
(2) Persoanele juridice care
efectuează operaţiuni petroliere pot utiliza datele şi
informaţiile obţinute, numai în interes propriu, pe toată durata
acestora.
(3) Transmiterea către alte
părţi interesate a datelor şi informaţiilor privind
resursele petroliere din România se face cu acordul autorităţii
competente, conform normelor de aplicare a prezentei legi.
(4) Autoritatea competentă, titularii
de acorduri/permise, precum şi alte autorităţi publice şi
instituţii cu atribuţii în aplicarea prevederilor prezentei legi au
obligaţia de a păstra confidenţialitatea asupra datelor şi
informaţiilor transmise de titularii acordurilor şi/sau permiselor de
care iau cunoştinţă în executarea atribuţiilor de serviciu,
pe toată durata operaţiunilor petroliere, în condiţiile
prevăzute de lege.
ART. 5
(1) Lucrările de dezvoltare şi
exploatare a zăcămintelor comerciale de petrol se pot executa numai
pentru rezerve confirmate de autoritatea competentă, la propunerea
titularului.
(2) Documentaţiile privind calculul
rezervelor se întocmesc de către titular, în conformitate cu
instrucţiunile tehnice emise de autoritatea competentă.
CAP. 2
Dobândirea folosinţei şi accesul
la terenurile pe care se efectuează operaţiuni petroliere
ART. 6
Dreptul de folosinţă a terenurilor
necesare efectuării operaţiunilor petroliere se dobândeşte în
condiţiile legii, prin:
a) vânzarea-cumpărarea terenurilor
şi, după caz, a construcţiilor situate pe acestea, la
preţul convenit între părţi;
b) schimbul de terenuri, însoţit de
strămutarea proprietarului afectat şi de reconstrucţia
clădirilor pe terenul nou acordat, pe cheltuiala titularului care
beneficiază de terenul eliberat, conform convenţiei
părţilor;
c) închirierea terenului pe durată
determinată, pe bază de contracte încheiate între părţi;
d) exproprierea pentru cauză de
utilitate publică, în condiţiile legii;
e) concesionarea terenurilor;
f) asocierea dintre proprietarul terenului
şi titularul de acord;
g) alte proceduri prevăzute de lege.
ART. 7
(1) Asupra terenurilor, altele decât cele
declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de
explorare sau exploatare şi asupra terenurilor necesare oricăror
activităţi pe care acestea le implică, altele decât cele
declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un
drept de servitute legală.
(2) Exercitarea dreptului de servitute
legală stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra
plăţii unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate
de acesta, pe baza convenţiei încheiate între părţi cu
respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea
către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea
titularilor de acorduri şi/sau permise.
(3) În cazul în care părţile nu
ajung la un acord de voinţă în termenul prevăzut la alin. (2),
stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanţă, în
condiţiile legii.
(4) Durata servituţii legale stabilite
potrivit prevederilor alin. (1) este cea a operaţiunilor petroliere, iar
terenurile ce urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce
priveşte suprafeţele şi proprietarii, după principiul celei
mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate.
ART. 8
(1) Accesul la terenurile afectate de
servitutea legală prevăzută la art.
7 alin. (1) se stabileşte prin negocieri între titularul
acordului petrolier şi proprietarii de terenuri, cu respectarea
principiului egalităţii de tratament şi al echităţii.
(2) În caz de forţă majoră
sau avarie, accesul la terenuri este neîngrădit, iar evaluarea efectelor
accesului se va face ulterior, cu respectarea dreptului la despăgubire a
proprietarului terenului.
ART. 9
Dreptul de acces în perimetrul de operare a
conductelor este diferenţiat, în funcţie de natura operaţiunilor
ce urmează a se efectua, astfel:
a)
permanent, pentru verificarea zilnică a perimetrului de operare a
conductelor magistrale, cu informarea anuală a proprietarilor terenurilor;
b)
ocazional, pentru lucrări de intervenţii în caz de avarii şi de
reparaţii programate, cu anunţarea proprietarilor de terenuri şi
plata despăgubirilor potrivit legii.
ART. 10
(1) Orice
neînţelegeri între titularii care desfăşoară
operaţiuni petroliere şi proprietarii terenurilor se
soluţionează de către instanţele judecătoreşti
competente, potrivit legii.
(2)
Despăgubirile se vor stabili avându-se în vedere contravaloarea
producţiei estimate a culturilor şi plantaţiilor afectate,
precum şi valoarea de circulaţie a bunurilor imobile afectate,
stabilite în condiţiile legii, la momentul afectării.
ART. 11
În cazul în
care statul vinde bunurile expropriate în condiţiile art. 6 lit. d), foştii proprietari sau,
după caz, succesorii lor, au dreptul de a reintra în posesia acestora, la
un preţ ce nu poate fi mai mare decât despăgubirea actualizată,
scop în care vor fi înştiinţaţi despre condiţiile
vânzării, pe cale administrativă sau prin publicitate.
ART. 12
(1)
Efectuarea de operaţiuni petroliere pe terenurile pe care sunt amplasate
monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes
deosebit, rezervaţii naturale, zone de protecţie sanitară
şi perimetre de protecţie hidrogeologică a surselor de
alimentare cu apă, precum şi instituirea dreptului de servitute
pentru operaţiunile petroliere pe astfel de terenuri sunt interzise.
(2) Excepţiile de la
prevederile alin. (1) se stabilesc prin lege, cu stabilirea de despăgubiri
şi alte măsuri compensatorii.
ART. 13
Dreptul de proprietate asupra terenului nu
conferă dreptul de preemţiune asupra concesionării
operaţiunilor petroliere.
CAP. 3
Regimul sistemului naţional de
transport al petrolului şi al conductelor magistrale care asigură
transportul şi tranzitul petrolului
ART. 14
(1) Sistemul naţional de transport al
petrolului face parte din proprietatea publică a statului şi este de
importanţă strategică.
(2) Investiţiile efectuate din surse
proprii ale titularului, pe durata concesiunii, în vederea operării
sistemului naţional de transport al petrolului, concretizate în
dezvoltări şi modernizări ale sistemului naţional de
transport al petrolului, fac parte din proprietatea publică a statului.
(3) Investiţiile prevăzute la
alin. (2) sunt considerate active corporale supuse amortizării, potrivit
prevederilor legale.
(4) Investiţiile efectuate în baza
unui contract de parteneriat public-privat au regimul juridic al bunurilor
prevăzute la alin. (1).
(5) Bunurile aflate în proprietatea
publică a statului, finanţate din surse bugetare, nu se supun amortizării.
(6) Bunurile aflate în proprietatea
publică a statului, precum şi cele prevăzute la alin. (2) se
predau de către titular autorităţii competente, la data
încetării concesiunii.
ART. 15
(1) Investiţiile efectuate din surse
proprii ale titularului, concretizate în bunuri noi similare celor
prevăzute la art. 14, dar care nu
fac parte din sistemul naţional de transport al petrolului, au regimul
juridic de bunuri proprietate privată şi se pot conecta la acesta.
(2) Titularul are obligaţia să
permită accesul la aceste conducte în condiţiile art. 47 lit. b).
SECŢIUNEA 1
Tranzitul petrolului
ART. 16
Tranzitul petrolului se efectuează
prin conducte magistrale, pe baze contractuale, cu respectarea legislaţiei
în vigoare şi a acordurilor internaţionale la care România este
parte.
ART. 17
Contractele de tranzit al petrolului vor fi
negociate de entităţile desemnate de statul român cu
entităţile corespondente din statele implicate, având la bază
şi clauzele contractuale stabilite prin mandatul autorităţilor
competente.
ART. 18
Condiţiile prevăzute în
contractele de tranzit nu vor include clauze restrictive nejustificate sau care
să pericliteze securitatea furnizării şi calitatea serviciilor,
ţinându-se cont de rezerva de producţie, capacitatea de depozitare
şi de eficienţa modului de operare a sistemului existent.
SECŢIUNEA a 2-a
Regimul transportului petrolului prin
sistemul naţional de transport
ART. 19
Transportul petrolului prin sistemul
naţional de transport constituie un serviciu public de interes
naţional şi importanţă strategică.
ART. 20
(1) Concesionarul sistemului naţional
de transport al petrolului are calitatea de transportator comun şi
obligaţia de a asigura, potrivit prevederilor legale, accesul liber la
capacitatea disponibilă a sistemului, tuturor solicitanţilor,
persoane juridice autorizate, în condiţii egale, în mod nediscriminatoriu
şi transparent.
(2) Capacitatea disponibilă
reprezintă diferenţa dintre capacitatea fizică totală a
sistemului şi capacitatea angajată prin obligaţiile contractuale
asumate de către transportator, prin contracte încheiate şi în
vigoare la data solicitării de către un beneficiar, asigurând totodată:
a) transportul petrolului aparţinând transportatorului;
b) îndeplinirea unor obligaţii privind
prestarea unor servicii publice de către transportatorul comun, conform
legislaţiei în vigoare;
c) menţinerea unei rezerve de
capacitate necesare operării sistemului în condiţii de securitate,
flexibilitate şi eficienţă, potrivit normelor tehnice emise de
transportator şi avizate de autoritatea competentă.
(3) Accesul la capacitatea disponibilă
a sistemului naţional de transport al petrolului reprezintă dreptul
oricărui solicitant autorizat de a beneficia de racordare efectivă la
sistem şi/sau de transport al propriilor cantităţi de
ţiţei, condensat şi/sau gaze naturale, corespunzător
contractului de transport încheiat şi în schimbul achitării tarifelor
de transport.
(4) Tarifele de transport din sistemul
naţional de transport se stabilesc de către autoritatea
competentă, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
ART. 21
(1) Transportatorul comun nu este obligat
să asigure accesul la sistemul naţional de transport al petrolului atunci
când:
a) nu există capacitate
disponibilă în conductele magistrale, potrivit prevederilor art. 20 alin. (2), pentru rutele solicitate. În
cazul în care nu există suficientă capacitate disponibilă pentru
a transporta întreaga cantitate solicitată, transportatorul comun va
informa solicitantul, iar acesta va putea să îşi ajusteze cererea în
mod corespunzător;
b) există considerente temeinice de
ordin tehnic, operaţional sau de siguranţă, care pot afecta
securitatea operării sistemului;
c) calitatea petrolului solicitat să
fie transportat nu respectă:
(i) specificaţiile de calitate
corespunzătoare pentru sistemul naţional de transport al petrolului;
(ii) specificaţiile de calitate a
transporturilor de petrol contractate;
(iii) calitatea transporturilor de petrol
solicitate, cărora li s-a acordat un nivel mai înalt de prioritate în
cadrul cererii.
(2) Orice refuz al transportatorului comun
de a asigura oricărui solicitant accesul la sistemul naţional de
transport va fi motivat în mod corespunzător şi transmis în scris
acestuia şi către autoritatea competentă.
(3)
Transportatorul comun are următoarele obligaţii:
a)
asigură integritatea calitativă şi cantitativă a petrolului
transportat, cu deducerea cantităţilor aferente pierderilor
tehnologice, calculate conform instrucţiunilor tehnice în vigoare;
b)
asigură o rezervă de capacitate, necesară operării
sistemului în condiţii de securitate, flexibilitate şi
eficienţă, potrivit normelor tehnice emise de transportator şi
avizate de autoritatea competentă.
(4) Solicitantul va avea
dreptul de a se adresa autorităţii competente referitor la refuzul
transportatorului comun, a cărui soluţionare se va face printr-o
procedură stabilită de aceasta prin reglementări, iar soluţia
autorităţii competente este obligatorie pentru transportator şi
solicitant.
ART. 22
Autoritatea competentă are dreptul
să investigheze, să analizeze şi să soluţioneze, din
proprie iniţiativă, orice caz de refuz al accesului la sistemul
naţional de transport, înregistrat de către transportatorul comun.
ART. 23
(1) Nu pot avea calitatea de transportator
comun persoanele juridice care:
a) sunt controlate, fie prin deţinerea
de acţiuni sau pachete de acţiuni, fie prin orice altă
formă de exercitare a controlului asupra managementului ori
administrării, fie în orice alt mod ce ar putea fi rezonabil considerat ca
determinant al unui conflict de interese ce poate pune în pericol prevederea de
transparenţă şi nediscriminare a accesului la sistemul
naţional de transport al petrolului, de o terţă persoană
juridică angajată în mod direct ori indirect în activităţi
de producţie, prelucrare, rafinare sau comercializare a petrolului;
b) sunt controlate simultan de persoane
fizice sau juridice care deţin controlul ori sunt capabile să
exercite controlul asupra persoanelor juridice prevăzute la lit. a) prin
deţinerea de acţiuni sau pachete de acţiuni, ori prin altă
formă de deţinere a controlului, sau în orice alt mod ce ar putea fi
considerat ca determinant al unui conflict de interese ce poate pune în pericol
prevederea de transparenţă şi nediscriminare a accesului la
sistemul naţional de transport.
(2) Persoana juridică ce deţine
calitatea de transportator comun nu se va angaja în mod direct sau indirect în
operaţiuni petroliere de explorare, dezvoltare şi exploatare, precum
şi în activităţi de prelucrare, rafinare ori comercializare a
petrolului, inclusiv prin deţinerea de acţiuni sau pachete de
acţiuni, ori printr-un contract de management în care este implicată
oricare dintre persoanele prevăzute la alin. (1), sau în orice alt mod ce
ar putea fi rezonabil considerat ca determinant al unui conflict de interese ce
poate pune în pericol prevederea de transparenţă şi nediscriminare
a accesului la sistemul naţional de transport.
ART. 24
Prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (2), transportatorii comuni au
dreptul de a efectua operaţiuni comerciale de cumpărare-vânzare a
petrolului în condiţiile stabilite şi în limitele aprobate de autoritatea
competentă, strict în vederea asigurării echilibrului fizic şi
menţinerii în parametrii operaţionali a sistemului naţional de
transport. Orice astfel de operaţiune se comunică
autorităţii competente la momentul executării, iar
evidenţele contabile privind astfel de operaţiuni vor fi ţinute
distinct de cele privind transportul prin sistemul naţional de transport.
ART. 25
(1) Pentru a asigura întreţinerea
sistemului naţional de transport al petrolului şi pentru a elimina
apariţia posibilelor pericole în exploatarea acestuia se instituie zone de
protecţie şi de siguranţă.
(2) Zonele de protecţie şi de
siguranţă se determină în conformitate cu normativele şi
prescripţiile tehnice specifice aprobate de autoritatea competentă.
(3) Asupra terenurilor aflate în
proprietatea terţilor, cuprinse în zonele de protecţie şi de
siguranţă, se stabileşte drept de servitute legală.
(4) Transportatorii au dreptul să
realizeze lucrări de intervenţii numai cu anunţarea
proprietarului terenului. Despăgubirile pentru intervenţiile
executate se stabilesc ulterior prin negocieri cu proprietarul terenului, iar
în caz de divergenţă cuantumul despăgubirilor se stabileşte
de către instanţele judecătoreşti.
ART. 26
(1) Regimul juridic al transportului gazelor
naturale prin sistemul naţional de transport se stabileşte prin lege
specială.
(2) Modul de reglementare a accesului, a
refuzului de acces la sistem, a avizării normelor tehnice privind
transportul gazelor naturale, a operaţiunilor comerciale efectuate în baza
art. 24, precum şi tarifele pentru
prestarea serviciului de transport al gazelor naturale se stabilesc de
către autoritatea competentă.
(3) Autoritatea competentă având
funcţie de reglementare în sectorul şi pe piaţa gazelor naturale
este Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor
Naturale.
CAP.
4
Regimul
concesiunilor petroliere
ART. 27
(1)
Operaţiunile petroliere, inclusiv bunurile necesare realizării
acestor operaţiuni aflate în proprietate publică, se concesionează
în condiţiile prezentei legi de către autoritatea competentă.
(2) Durata
iniţială a concesiunii poate fi până la 30 de ani, cu
posibilitate de prelungire de până la 15 ani.
ART. 28
(1) Lucrările de explorare pot fi
executate şi numai pe bază de permise neexclusive de
prospecţiune, acordate de autoritatea competentă pe baza primirii
unei solicitări scrise, pentru un perimetru definit prin coordonate
topogeodezice.
(2) Forma şi dimensiunile perimetrului
de prospecţiune se stabilesc de către autoritatea competentă.
(3) Permisul de prospecţiune se
acordă pentru o durată de maximum 3 ani, fără drept de
prelungire.
ART.
29
(1)
Autoritatea competentă stabileşte, prin ordin, lista perimetrelor
pentru executarea operaţiunilor petroliere care se concesionează,
precum şi a bunurilor necesare realizării acestor operaţiuni. Lista se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) La momentul aderării la Uniunea
Europeană, lista se va publica şi în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene.
ART. 30
(1) Concesionarea operaţiunilor
petroliere se realizează prin acord petrolier, încheiat de autoritatea
competentă cu persoane juridice române sau străine.
(2) Acordul petrolier se încheie cu
câştigătorul unui apel public de ofertă, organizat de
autoritatea competentă în condiţiile prezentei legi.
(3) Iniţiativa concesiunii
operaţiunilor petroliere poate aparţine autorităţii
competente ori persoanelor juridice române sau străine interesate.
(4) În vederea participării la apelul
public de ofertă, persoanele juridice române sau străine vor depune
ofertele într-un termen care nu poate fi mai mic de 30 de zile şi nu poate
depăşi 270 de zile calendaristice, determinat de autoritatea
competentă, prin ordin.
(5) Ofertele conţin programul de
explorare, de dezvoltare-exploatare sau de exploatare, după caz, propus,
actele doveditoare privind capacitatea tehnică şi financiară a
ofertantului, precum şi alte documente stabilite de autoritatea
competentă.
(6) Programul de explorare propus cuprinde
descrierea operaţiunilor petroliere şi cheltuielile aferente
acestora, obligatoriu de realizat.
(7) Programul de dezvoltare-exploatare sau
de exploatare va cuprinde rezervele estimate, perioada de valorificare economică
a rezervelor şi lucrările de dezvoltare propuse.
(8) Condiţiile de organizare şi
desfăşurare a apelului public de ofertă prevăzut la alin.
(2), criteriile de selectare şi desemnare a câştigătorului,
precum şi alte aspecte se stabilesc, prin derogare de la legislaţia
privind regimul concesiunilor, prin norme metodologice transparente şi
nediscriminatorii, aprobate de Guvern.
ART. 31
(1) Acordul petrolier se încheie în
formă scrisă şi intră în vigoare după aprobarea lui de
către Guvern.
#M2
(2)
Prevederile acordului petrolier rămân valabile pe toată durata
acestuia, cu excepţia adoptării unor dispoziţii legale
favorabile titularului acordului petrolier.
(3) În situaţia în care, pe parcursul
realizării operaţiunilor petroliere, apar situaţii care nu au
putut fi prevăzute la încheierea acordului, cu excepţia prevederilor
care au condus la câştigarea concursului public de ofertă,
părţile, de comun acord, vor încheia acte adiţionale, care vor
intra în vigoare la data aprobării lor de către Guvern.
#B
ART. 32
Începerea operaţiunilor petroliere se
autorizează în scris de către autoritatea competentă, în baza
autorizaţiilor şi avizelor impuse de legislaţia în vigoare.
ART. 33
(1) Persoanele juridice străine care
au obţinut dreptul de a efectua operaţiuni petroliere sunt obligate
ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acordului
petrolier, să înfiinţeze şi să menţină, pe
toată durata concesiunii şi în condiţiile acordului petrolier, o
filială sau sucursală cu sediul în România.
(2) În cazul în care doi sau mai mulţi
parteneri străini dobândesc drepturi petroliere cu privire la acelaşi
perimetru, obligaţia înfiinţării şi menţinerii unei
filiale sau sucursale în România revine companiei desemnate să reprezinte
interesele lor.
ART. 34
(1) Titularul unui acord petrolier poate
transfera altei persoane juridice drepturile dobândite şi obligaţiile
asumate, numai cu aprobarea prealabilă scrisă a autorităţii
competente.
(2) Orice transfer făcut
fără aprobarea autorităţii competente este lovit de
nulitate.
(3) Aprobarea transferului drepturilor
dobândite şi al obligaţiilor asumate se face în condiţiile în
care persoana juridică, care preia drepturile şi obligaţiile
acordului petrolier, dovedeşte că are capacitatea tehnică
şi financiară necesară efectuării operaţiunilor
petroliere în condiţiile stabilite prin acord.
(4) În cazul în care titularul acordului
petrolier îşi modifică statutul prin reorganizare, acordul petrolier,
aşa cum a fost negociat, va fi transferat succesorilor legali ai
titularului prin ordin al preşedintelui autorităţii competente,
cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (3).
ART. 35
În limitele unui perimetru de explorare sau
de exploatare petrolieră se pot acorda, în condiţiile legii, unor
persoane juridice, altele decât titularul acordului petrolier, dreptul de
explorare şi/sau exploatare pentru substanţe minerale utile, altele
decât cele prevăzute la art. 1, cu
condiţia ca aceste activităţi să nu influenţeze în mod
negativ operaţiunile petroliere.
ART. 36
Dreptul obţinut prin concesionare este
un drept distinct de cel de proprietate asupra terenurilor şi nu poate fi
transmis de către titular în beneficiul oricărei alte părţi
decât în condiţiile art. 34.
ART. 37
Titularul poate contracta împrumuturi
bancare în vederea executării operaţiunilor petroliere, cu
certificarea existenţei concesiunii de către autoritatea
competentă.
ART. 38
Concesiunea încetează:
a) prin expirarea duratei pentru care a
fost acordată;
b) prin renunţarea de către
titularul acordului petrolier, în condiţiile stabilite la art. 40 alin. (1);
c) prin rezilierea acordului de către
autoritatea competentă, conform prevederilor art.
42;
d) la cererea titularului, în caz de
survenire a unor evenimente care constituie cauze de forţă
majoră şi care determină imposibilitatea obiectivă şi
definitivă de îndeplinire a unor obligaţii şi/sau realizare a
unor drepturi ale titularului, prevăzute în acord şi care sunt
esenţiale pentru realizarea operaţiunilor petroliere.
ART. 39
Concesiunea încetează la data
expirării acordului petrolier, dacă acesta nu a fost prelungit de
părţi, prin hotărâre a Guvernului, înainte de expirare.
ART. 40
(1) Titularul poate renunţa la acordul
petrolier, dacă la data notificării renunţării către
autoritatea competentă îndeplineşte cumulativ următoarele
condiţii:
a) pune la dispoziţia
autorităţii competente toată documentaţia privind
activitatea desfăşurată până la data notificării
renunţării, precum şi rezultatele acesteia;
b) pune la dispoziţia
autorităţii competente suma reprezentând contravaloarea
lucrărilor prevăzute în programul minimal de explorare stabilit prin
acordul petrolier şi al celor de dezvoltare şi exploatare, scadente
la data notificării renunţării şi neexecutate din motive
imputabile titularului acordului petrolier. Suma rezultată se face venit
la bugetul de stat;
c) pune la dispoziţia
autorităţii competente documentul de atestare a execuţiei
lucrărilor de refacere a mediului deteriorat ca urmare a
operaţiunilor petroliere desfăşurate până la momentul
renunţării, emis de autoritatea competentă în domeniul mediului;
d) pune la dispoziţia
autorităţii competente suma reprezentând contravaloarea
lucrărilor de abandonare neexecutate, aferente operaţiunilor
petroliere desfăşurate până la momentul renunţării
şi programului de monitorizare a factorilor de mediu postînchidere,
prevăzute în planul de abandonare. Suma rezultată se face venit la
bugetul de stat.
(2) Autoritatea competentă
verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) în
termen de 60 de zile de la data notificării renunţării.
(3) La împlinirea termenului de 60 de zile
prevăzut la alin. (2), acordul petrolier încetează dacă
autoritatea competentă nu a comunicat refuzul său, aceasta fiind
obligată să emită decizia de încetare a concesiunii.
(4) În caz de refuz al
autorităţii competente, titularul poate cere instanţei
judecătoreşti sau arbitrale, inclusiv celor internaţionale,
după caz, constatarea îndeplinirii condiţiilor renunţării
la acordul petrolier.
(5) În cazul în care instanţele
judecătoreşti sau arbitrale, inclusiv cele internaţionale,
constată îndeplinirea condiţiilor renunţării la acordul
petrolier, autoritatea competentă emite decizia de încetare a
concesionării, cu efect de la data rămânerii definitive şi
irevocabile a hotărârii.
ART. 41
(1) Autoritatea competentă poate
suspenda concesiunea când titularul acordului petrolier, în pofida
sancţionării contravenţionale şi/sau a notificării ce
i-a fost făcută, dacă şi după 60 de zile de la
primirea acesteia, se află în una dintre următoarele situaţii:
a) nu respectă hotărârea unei
instanţe judecătoreşti privind litigiile apărute în
executarea operaţiunilor petroliere;
b) este supus procedurii reorganizării
judiciare şi/sau a falimentului;
c) periclitează, prin modul de
executare a operaţiunilor petroliere, posibilitatea exploatării
viitoare a zăcământului, încalcă normele privind protecţia
şi exploatarea în siguranţă a zăcămintelor;
d) aduce grave încălcări privind
sănătatea, siguranţa şi securitatea muncii.
(2) Suspendarea acordului/permisului pentru
oricare dintre motivele prevăzute la alin. (1) produce efect asupra
titularului de la data comunicării făcute de către autoritatea
competentă, până la dispariţia cauzei care a determinat
suspendarea, dar nu mai mult de un an.
ART. 42
(1) Autoritatea competentă
reziliază concesiunea când constată că titularul acordului
petrolier:
a) nu îşi îndeplineşte, din
vină proprie, obligaţiile asumate cu privire la termenul de începere
a operaţiunilor petroliere;
b) continuă sistarea
operaţiunilor petroliere pe o perioadă mai mare de 60 de zile,
fără acordul autorităţii competente;
c) nu respectă prevederile studiilor
tehnico-ştiinţifice de exploatare;
d) execută operaţiuni petroliere
fără autorizaţiile prevăzute de lege sau dacă i s-a
retras acordul şi/sau autorizaţia privind protecţia mediului
şi/sau cea de protecţie a muncii;
e) furnizează, cu bună
ştiinţă, autorităţii competente date şi
informaţii false cu privire la operaţiunile petroliere sau
încalcă clauzele de confidenţialitate prevăzute în
licenţă;
f) nu achită în termen de 6 luni de la
data scadentă redevenţa petrolieră datorată statului;
g) nu respectă o clauză
prevăzută prin acordul petrolier, cu sancţiunea revocării
concesiunii;
h) nu realizează volumul minim de
lucrări prevăzute în acordul petrolier pentru o perioadă
dată şi expirată;
i) nu înlătură, în termenul
stabilit la art. 41 alin. (1), cauza
pentru care a fost suspendată concesiunea.
(2) Rezilierea concesiunii pentru oricare
dintre motivele prevăzute la alin. (1) produce efect asupra titularului
după împlinirea a 30 de zile de la data notificării făcute de
către autoritatea competentă.
ART. 43
(1) În cazul în care survine un eveniment
dintre cele prevăzute la art. 38
lit. d), titularul notifică autorităţii competente situaţia
în termen de 5 zile de la producerea evenimentului; documentele care certifică
forţa majoră sunt eliberate de instituţia legal abilitată
în acest scop şi se depun în termen de 15 zile de la producerea
evenimentului. Încetarea concesiunii produce efect după 30 de zile de la
data notificării cauzei de forţă majoră.
(2) Dacă, în limita termenului de 30
de zile prevăzut la alin. (1), autoritatea competentă notifică
titularului acordului refuzul său de a accepta evenimentul invocat de
titular ca fiind o cauză de forţă majoră, provocând
imposibilitatea definitivă a iniţierii sau a continuării
executării operaţiunilor petroliere, neimputabilă acestuia,
titularul acordului poate cere instanţei de contencios administrativ
pronunţarea încetării acordului pentru caz de forţă
majoră, fără obligarea la plata de daune-interese.
(3) După rămânerea
definitivă şi irevocabilă a hotărârii
judecătoreşti, autoritatea competentă va emite decizia de
încetare a concesiunii.
ART. 44
(1) Decizia de încetare a concesiunii
petroliere se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, cu
menţiunea datei de la care produce efect, şi se înscrie în Cartea
petrolieră de către autoritatea competentă.
(2) La încetarea concesiunii petroliere
pentru oricare dintre cauzele prevăzute la art.
38, concesionarul este obligat să restituie, în deplină
proprietate, libere de orice sarcină, bunurile concesionate, inclusiv
investiţiile realizate la acestea, legate nemijlocit de realizarea
operaţiunilor petroliere.
(3) În cazul în care, la încetarea cauzei
de forţă majoră, titularul decide să renunţe la
acordul petrolier, despăgubirea va fi în obligaţia noului titular,
licenţiat de către autoritatea competentă în condiţiile
legii, şi va acoperi valoarea activelor preluate, aşa cum este
aceasta înscrisă în Cartea petrolieră.
ART. 45
În termen de maximum 6 luni de la primirea
notificării privind încetarea concesiunii petroliere, autoritatea
competentă va stabili şi va comunica titularului măsurile ce
urmează a fi luate cu privire la perimetrul petrolier, la perimetrele de
operare a conductelor magistrale şi terminalului petrolier şi la
dotările aferente acestora, după caz.
ART. 46
(1) Titularul acordului petrolier
rămâne ţinut, potrivit regulilor răspunderii civile delictuale,
la repararea prejudiciilor cauzate terţilor din culpa sa prin
operaţiunile petroliere efectuate până la data renunţării,
chiar dacă asemenea prejudicii sunt constatate după încetarea
concesiunii petroliere.
(2) Concesionarii răspund patrimonial
până la refacerea tuturor factorilor de mediu afectaţi de operaţiunile
petroliere, în conformitate cu planul de refacere a mediului, aprobat de
autoritatea competentă de mediu.
CAP. 5
Drepturile şi obligaţiile
titularului
ART. 47
Titularul acordului petrolier are
următoarele drepturi:
a) de folosinţă şi de acces,
în condiţiile legii, la terenurile necesare desfăşurării
operaţiunilor petroliere, în limitele perimetrului prevăzut în
acordul petrolier;
b) de acces, în condiţiile legii, la
conductele petroliere, porturile, docurile şi la alte instalaţii, în
cazul în care folosirea acestora îi este necesară pentru realizarea
operaţiunilor petroliere de dezvoltare-exploatare şi exploatare, cu
plata tarifelor respective către titularii acordurilor de concesiune a
sistemului naţional de transport şi a terminalelor petroliere;
c) să execute, în limitele
perimetrului acordat, toate operaţiunile petroliere prevăzute în
acordul petrolier;
d) să folosească, cu respectarea
prevederilor legale din domeniul gospodăririi apelor şi al
protecţiei mediului, surse de apă de suprafaţă sau
subterane, necesare desfăşurării operaţiunilor petroliere;
e) să dispună asupra
cantităţilor de petrol ce îi revin, conform clauzelor acordului
petrolier, inclusiv să le exporte;
f) să monteze conducte colectoare
şi instalaţii proprii pentru transportul petrolului şi al
produselor sale petroliere la staţii de separare şi tratare, la rampe
de încărcare, la punctele de predare-primire şi la consumatori, cu
respectarea reglementărilor în vigoare;
g) să construiască drumuri,
poduri şi căi ferate necesare efectuării operaţiunilor
petroliere şi transportului produselor rezultate din exploatare, în
condiţiile legii;
h) să solicite, în regim de
prioritate, concesionarea exploatării unor substanţe minerale utile,
altele decât petrolul, descoperite prin operaţiunile sale petroliere, în
cazul în care acestea pot face obiectul exploatării şi al
valorificării, în condiţiile prevăzute de legislaţia în
vigoare;
i) să solicite autorităţii
competente extinderea perimetrului, în cazul în care se dovedeşte
continuitatea dezvoltării zăcământului în afara limitelor
perimetrului acordat iniţial, în cazul în care suprafeţele respective
nu fac obiectul unui alt acord petrolier;
j) să se asocieze cu alte persoane
juridice, în vederea executării operaţiunilor petroliere
prevăzute în acord, cu aprobarea prealabilă a autorităţii
competente. Responsabilitatea îndeplinirii obligaţiilor din acord revine
în exclusivitate asociatului care are calitatea de titular de acord. În vederea
emiterii aprobării asocierii, autoritatea competentă va avea în
vedere cel puţin următoarele elemente: capacitatea tehnică
şi financiară a celui cu care se încheie asocierea, obiectul
asocierii, modul de delimitare a drepturilor şi obligaţiilor
asociaţilor. Companiile şi societăţile naţionale care
execută operaţiuni petroliere vor obţine aprobarea
autorităţii competente numai cu acordul prealabil al ministerului de
resort;
k) să obţină de la
autoritatea competentă, în condiţiile legii, datele necesare
operaţiunilor petroliere de realizat, să deţină şi
să utilizeze aceste date, precum şi pe cele obţinute din
operaţiunile proprii, pe durata valabilităţii acordului
petrolier;
l) să desemneze operatorul şi
limitele de competenţă ale acestuia;
m) să efectueze operaţiuni de
înmagazinare a petrolului, cu avizul prealabil al autorităţii
competente, numai după obţinerea licenţei de înmagazinare
subterană, potrivit reglementărilor legale în vigoare.
ART. 48
(1) Titularul acordului petrolier are
următoarele obligaţii:
a) să respecte normele şi
instrucţiunile emise în aplicarea prezentei legi şi prevederile
acordului petrolier;
b) să elaboreze, pe baza acordului
petrolier, documentaţii tehnice şi economice pentru realizarea
operaţiunilor petroliere şi să le supună aprobării
autorităţii competente;
c) să obţină, să
întocmească, să ţină la zi şi să transmită
la termenele fixate toate datele, informaţiile şi documentaţiile
stabilite de către autoritatea competentă referitoare la
operaţiunile petroliere executate şi la rezultatele obţinute;
d) să informeze autoritatea
competentă cu privire la actele de control efectuate de către
autorităţile locale de protecţia mediului şi de
protecţia muncii;
e) să păstreze
confidenţialitatea asupra datelor prevăzute în acordul petrolier
şi asupra altor informaţii obţinute în condiţiile legii de
la autoritatea competentă şi ministerul de resort, precum şi din
activitatea proprie şi să le difuzeze numai în condiţiile
prevăzute în acord;.
f) să se asocieze, la solicitarea
autorităţii competente, cu titularii unor perimetre adiacente, în
cazul în care se constată, prin lucrările executate, continuitatea
hidrodinamică a zăcământului în acele perimetre, pentru a se
asigura o valorificare eficientă a rezervelor;
g)
să procedeze la predarea către autoritatea competentă a
perimetrului acordat, în termen de 60 de zile de la încetarea
concesionării, prin oricare dintre modurile prevăzute la art. 38;
h) să îndeplinească, în termenele
stabilite, măsurile dispuse în scris de autoritatea competentă în
exercitarea atribuţiilor ce-i revin, potrivit legii;
i) să înregistreze în evidenţa
contabilă şi să deducă provizionul de abandonare, de
refacere a mediului şi de redare în circuitul agricol sau forestier;
calculul şi limita deductibilităţii provizionului pe toată
durata de exploatare a zăcământului se fac potrivit legii privind
impozitul pe profit;
j) să obţină avizul
autorităţilor portuare şi al autorităţilor publice
competente în domeniul transporturilor şi gospodăririi apelor, pentru
efectuarea operaţiunilor petroliere în zona căilor navigabile;
k) să suporte cheltuielile aferente
transferului de tehnologie şi perfecţionare profesională,
prevăzute în acord;
l) să achite redevenţa
petrolieră la termenele stabilite prin prezenta lege.
(2) Dezactivarea unui sector din sistemul
naţional de transport al petrolului se poate face numai cu acordul
autorităţii competente şi cu obligaţia titularului de a
asigura preluarea şi transportul petrolului din sectorul respectiv şi
realizarea lucrărilor de refacere şi reabilitare a mediului.
CAP. 6
Tarife şi redevenţe petroliere
ART. 49
(1) Titularii acordurilor petroliere sunt
obligaţi la plata către bugetul de stat a unei redevenţe
petroliere.
(2) Redevenţa petrolieră se
stabileşte astfel:
a) o cotă procentuală din
valoarea producţiei brute extrase, pentru operaţiunile petroliere de
exploatare a zăcămintelor petroliere, după cum urmează:
___________________________________________________________
Redevenţa Producţia brută
___________________________________________________________
%
ţiţei/condensat
10^3 tone/trimestru
___________________________________________________________
3,5% pentru zăcăminte care produc sub 10
5% pentru zăcăminte care produc între 10 şi 20
7% pentru zăcăminte care produc între 20 şi 100
13,5% pentru zăcăminte
care produc peste 100
___________________________________________________________
% gaze naturale
10^6 mc/trimestru
___________________________________________________________
3,5% pentru zăcăminte care produc sub 10
7,5% pentru zăcăminte care produc între 10 şi 50
9% pentru zăcăminte care produc între 50 şi 200
13% pentru zăcăminte care produc peste 200
___________________________________________________________
#M1
b) o cotă de 10% din valoarea
veniturilor brute realizate din operaţiuni petroliere de transport şi
tranzit al petrolului prin sistemele naţionale de transport al petrolului,
precum şi din operaţiunile petroliere efectuate prin terminalele
petroliere aflate în proprietatea publică a statului;
c) o cotă de 3% din valoarea venitului
brut realizat din operaţiunile de înmagazinare subterană a gazelor
naturale.
#B
(3) Redevenţa petrolieră este
datorată din ziua începerii operaţiunilor petroliere şi este
plătibilă trimestrial, cu scadenţa la data de 25 a primei luni a
trimestrului următor.
(4) Calculul contravalorii redevenţei
petroliere datorate bugetului de stat de către titularii acordurilor
petroliere de dezvoltare-exploatare şi exploatare se face pe baza
preţurilor de referinţă stabilite de autoritatea
competentă.
(5) Pentru cantităţile de petrol
destinate constituirii stocului minim de siguranţă nu se
datorează redevenţă.
#M1
ART. 50
(1) *** Abrogat
#B
(2) Pentru gazele naturale reinjectate în
zăcământ în scop tehnologic nu se datorează redevenţă
petrolieră.
(3) Gazele extrase din sonde concomitent cu
ţiţeiul, neutilizate şi nevalorificate de către titular, se
predau autorităţii competente, fără plată, iar
titularul este scutit de la plata redevenţei petroliere. Dreptul de
valorificare a acestor gaze se va concesiona de către autoritatea
competentă prin acord petrolier, noul titular urmând să suporte
cheltuielile de preluare, riscurile de utilizare, precum şi redevenţa
petrolieră aferentă cantităţilor preluate.
#M1
(4) *** Abrogat
#B
ART. 51
(1) Verificarea exactităţii
datelor pe baza cărora se calculează redevenţa petrolieră
se face de către autoritatea competentă, precum şi de către
organele de stat cu atribuţii în domeniul controlului financiar.
(2) Pentru neplata la termen a
redevenţei petroliere se datorează dobânzi şi
penalităţi de întârziere, conform legislaţiei fiscale în
vigoare.
(3) În cazul în care se constată
întârzieri de peste 6 luni în achitarea acestor obligaţii, autoritatea
competentă reziliază concesiunea petrolieră, conform art. 42 alin. (1) lit. f).
ART. 52
(1) Pentru actele eliberate în exercitarea
atribuţiilor sale - avize, permise de prospecţiune şi
exploatare, documente de înregistrare a rezervelor, decizii de încetare a
operaţiunilor petroliere, aprobări de asociere, de transfer al
acordului petrolier, atestate, autorizări sau alte asemenea acte -,
autoritatea competentă percepe tarife stabilite pe baza costurilor
aferente cuprinzând cheltuieli cu salarii, contribuţii sociale aferente
salariilor şi cheltuieli materiale.
(2) Pentru consultarea şi utilizarea
unor documente şi informaţii referitoare la resursele de petrol, în
vederea participării la concursuri de ofertă, precum şi pentru
consultarea Cărţii petroliere, se percep taxe calculate în baza
valorii de utilizare a documentelor şi informaţiilor. Taxele se
calculează în funcţie de volumul informaţiei oferite, calitatea
acesteia, metoda de investigare folosită pentru obţinerea
informaţiei şi vechimea acesteia.
(3) Tarifele prevăzute la alin. (1)
şi taxele prevăzute la alin. (2) constituie venituri extrabugetare.
(4) Veniturile extrabugetare realizate
conform prevederilor alin. (1) şi (2) de către autoritatea
competentă se fac venit la bugetul de stat, cu excepţia unei cote de
până la 20%, destinată acordării de stimulente personalului
acesteia.
CAP. 7
Autoritatea competentă
ART. 53
Autoritatea competentă, abilitată
pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, este Agenţia Naţională
pentru Resurse Minerale, organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.
ART. 54
În domeniul resurselor de petrol,
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale are următoarele
atribuţii:
a) gestionează resursele de petrol ale
statului;
b) negociază clauzele şi
condiţiile acordurilor petroliere şi încheie în numele statului
astfel de acorduri;
c) reglementează operaţiunile
petroliere desfăşurate în temeiul acordurilor petroliere, precum
şi al normelor şi instrucţiunilor tehnice emise în aplicarea
legii;
d) primeşte, verifică şi
înregistrează datele şi informaţiile privind resursele şi
rezervele de petrol, asigură stocarea, sistematizarea şi
valorificarea acestora; constituie fondul naţional de resurse
geologice/rezerve de petrol; datele oficiale cu privire la resursele
geologice/rezervele de petrol sunt cele înscrise în acesta;
e) efectuează studii pe baza
cărora fundamentează şi stabileşte preţul de
referinţă al petrolului extras în România, tarifele de transport prin
conductele magistrale al ţiţeiului şi condensatului, precum
şi tarifele prevăzute la art. 52
alin. (1);
f) urmăreşte şi
verifică producţia petrolieră pentru calcularea
redevenţelor;
g) urmăreşte aplicarea
măsurilor stabilite pentru protecţia suprafeţei şi a
subsolului în cursul operaţiunilor petroliere;
h) controlează respectarea de
către concesionar a prevederilor din acordul petrolier, precum şi a
celor din normele şi instrucţiunile din domeniu şi dispune
măsuri pentru respectarea acestora;
i) ordonă sistarea lucrărilor de
explorare sau de exploatare executate în afara perimetrului instituit, a celor
fără documentaţii tehnice aprobate, precum şi a celor care,
prin modul de desfăşurare, pot conduce la exploatarea
neraţională şi la degradarea zăcămintelor, până
la înlăturarea cauzelor care le-au produs;
j) emite norme şi instrucţiuni
tehnice cu caracter obligatoriu, pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor
prezentei legi;
k) elaborează şi ţine Cartea
petrolieră; actele juridice şi documentele neînregistrate în Cartea
petrolieră nu sunt opozabile terţilor;
l) constată executarea de
activităţi fără permis sau acord petrolier şi o aduce
la cunoştinţă organelor de stat competente;
m) avizează planul de abandonare
şi aprobă încetarea concesiunii în baza îndeplinirii prevederilor
planului de refacere a mediului, aprobat de autorităţile abilitate
prin legislaţia privind protecţia mediului.
ART. 55
Organizarea şi funcţionarea
Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale se stabilesc prin
hotărâre a Guvernului.
CAP. 8
Contravenţii şi infracţiuni
ART. 56
Nerespectarea de către titularul
acordului petrolier a următoarelor dispoziţii ale prezentei legi
constituie contravenţie şi se sancţionează după cum
urmează:
a)
nerespectarea dispoziţiilor art. 33
alin. (1)
şi ale art. 48 alin. (1) lit. b),
c) şi h) - cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei;
b)
nerespectarea dispoziţiilor art. 4
alin. (2), (3) şi (4), art. 41
alin. (1) lit. c), art. 42 alin. (1)
lit. a), b) şi d), precum şi ale art. 48
alin. (1)
lit. a) şi f) - cu amendă de la 30.000 lei la 70.000 lei;
c)
nerespectarea dispoziţiilor art. 48
alin. (1)
lit. e) şi i) - cu amendă de la 70.000 lei la 100.000 lei;
d) realizarea de către persoane
juridice, române sau străine, de operaţiuni petroliere în cadrul
altor perimetre decât cele stabilite în acest scop de către autoritatea
competentă - cu amendă de la 70.000 lei la 100.000 lei;
totodată, în această situaţie se confiscă instalaţiile
şi echipamentele cu care se efectuează operaţiunile petroliere
şi cantităţile de petrol extrase din cadrul altor perimetre
decât cele stabilite în acest scop de către autoritatea competentă
şi/sau, după caz, se percep daune reprezentând contravaloarea
cantităţilor nerecuperate de la persoana juridică română
sau străină care a comis contravenţia.
ART. 57
Executarea de operaţiuni petroliere
fără permis sau acord petrolier constituie infracţiune şi
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
ART. 58
Săvârşirea pentru a doua
oară şi în continuare a vreuneia dintre contravenţiile
sancţionate prin prevederile art. 56
şi pentru care legea nu prevede revocarea concesiunii se
sancţionează cu amendă, limitele amenzii prevăzute pentru
contravenţia respectivă fiind fixate la dublu, fără a
depăşi suma de 100.000 lei.
ART. 59
Constatarea contravenţiilor şi
aplicarea sancţiunilor se fac de către agenţi constatatori anume
desemnaţi de către Agenţia Naţională pentru Resurse
Minerale.
ART. 60
Contravenţiilor prevăzute la art. 56 le sunt aplicabile, în măsura în
care prezenta lege nu dispune altfel, dispoziţiile cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările şi completările ulterioare.
CAP. 9
Dispoziţii tranzitorii şi finale
#M2
ART. 61
(1) Prevederile acordurilor petroliere
aprobate de către Guvern rămân valabile, pe întreaga lor durată,
în condiţiile în care au fost încheiate.
#B
(2) Acordarea facilităţilor de
natura ajutorului de stat pentru titularii acordurilor petroliere încheiate
înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, pentru cele în curs de aprobare
de către Guvern şi pentru noii solicitanţi se face cu
respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat.
ART. 62
Soluţionarea litigiilor în
legătură cu interpretarea şi executarea prevederilor acordurilor
petroliere este de competenţa instanţelor din România, dacă
părţile nu au convenit soluţionarea pe cale arbitrală. În
litigiile cu elemente de extraneitate părţile pot conveni asupra
competenţei, inclusiv a instanţelor arbitrale internaţionale.
ART. 63
În termen de 90 de zile de la publicarea în
Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi, autoritatea
competentă va elabora normele de aplicare a acesteia, pe care le va supune
aprobării prin hotărâre a Guvernului.
ART. 64
Prezenta lege intră în vigoare la 90
de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 65
La data intrării în vigoare a
prezentei legi se abrogă Legea petrolului nr.
134/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 301 din 29 decembrie 1995, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
#CIN
NOTE:
1. Reproducem mai jos prevederile art. III şi art.
IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007
(#M1), aprobată cu
modificări prin Legea nr. 262/2009 (#M2).
#M1
"ART. III
Activităţile de înmagazinare
subterană a gazelor naturale se atribuie direct, printr-un acord
petrolier, de către Agenţia Naţională pentru Resurse
Minerale titularilor acordurilor petroliere care desfăşoară
aceste activităţi la data intrării în vigoare a prezentei
ordonanţe de urgenţă."
#M2
"ART. IV
(1) Acordurile petroliere încheiate şi
neintrate în vigoare, precum şi acordurile petroliere intrate în vigoare
se modifică în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de
urgenţă.
(2) Termenul de finalizare a
modificărilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin ordin al
conducătorului autorităţii competente.
(3) Acordurile petroliere se modifică
prin încheierea de acte adiţionale între autoritatea competentă
şi titular.
(4) În vederea modificării acordurilor
petroliere, autoritatea competentă notifică titularul cu privire la
data modificărilor şi completărilor corespunzătoare."
#CIN
2. Reproducem mai jos prevederile art. II şi art.
III din Legea nr. 262/2009 (#M2).
#M2
"ART. II
Taxele şi redevenţele instituite
de Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 101/2007 se aplică de la data intrării în
vigoare a prezentei legi tuturor permiselor, licenţelor şi
acordurilor petroliere, după caz."
#M2
"ART. III
(1) În termen de 90 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei legi, titularii licenţelor şi
autoritatea competentă încheie acte adiţionale de stabilire a
redevenţelor astfel cum sunt reglementate prin Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007.
(2) Actele adiţionale încheiate
potrivit prevederilor alin. (1) fac parte integrantă din licenţă
şi intră în vigoare, prin semnarea lor de către
conducătorul autorităţii competente, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
101/2007."
#B
---------------